Axeeel :)

Now.

Posted by Axel pe 24.01.2010

Make peace with your past so it won’t screw up the present.

Anunțuri

Posted in my stuff, quotes | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

School.

Posted by Axel pe 23.01.2010

Acum că e sfârşitul semestrului, toată lumea e mai stresată de ce note mai are de luat, toţi profesorii devin şi mai egoişti, le pasă numai de materia lor, să ne mai dea teste, să prezentăm proiecte, fără să se mai intereseze dacă noi mai avem şi alte chestii în aceeaşi zi. Oricum, eu în general nu mă agit prea mult cu şcoala, dar am în jur colegi care fac asta, care învaţă pentru note, înainte de orice, care se gândesc la medii. Am observat şi mai mult asta săptămâna trecută (care a fost foarte plină) iar aseară, când scăpasem de stresul cu şcoala, mi-am adus aminte de un episod din Grey’s Anatomy.

Este vorba de episodul 22 din sezonul 5: What a difference a day makes. Un grup de adolescenţi, în ziua absolvirii liceului, fac accident cu limuzinele ce îi duceau la ceremonie/bal, ce-o fi fost. Toţi sunt grav accidentaţi… iar ei tot liceul au făcut numai să înveţe şi au trăit pentru ziua asta, pentru ziua absolvirii, când o să poată să se bucure de viaţă, să nu se mai preocupe doar de note, de şcoală. Secvenţa care mi-a rămas mie din tot episodul este cea în care şefa de promoţie, urmând să intre în operaţie, îi spune doctorului discursul ei, discursul pe care ar fi urmat să-l spună în seara aceea.

Discursul ei sună cam aşa: „Today is the day my life begins. Today I become a citizen of the world. Today I become a grown up. Today I become accountable to someone other than myself and my parents, accountable for more than my grades. Today I became accountable to the world. To the future! To all the possibilities that life has to offer! Starting today, my job is to show up wide eyed and willing and ready. For what? I don’t know. For anything. For everything. To take on life, to take on love, to take on the responsibility and possibility. Today, my friends, our life begins, and I for one, can’t wait!”

Iar în timp ce ea spune toate astea, restul adolescenţilor din grup sunt acoperiţi in saci negri.

http://www.megavideo.com/?v=HHM1XVRK

Secvenţa este între 24:20 şi 26:30.

Aşa că nu aşteptaţi sfârşitul semestrului, sfârşitul liceului etc., nu aşteptaţi o zi anume ca să trăiţi sau să faceţi ce vreţi!

Posted in diverse, my stuff, seriale | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Priorities.

Posted by Axel pe 09.01.2010

Never allow someone to be your priority while allowing yourself to be their option.

Posted in quotes | Etichetat: , , | Leave a Comment »

P.S. I love you

Posted by Axel pe 08.01.2010

Aseară am terminat de citit „P.S. I love you”. Cred că e prima carte pe care o citesc după ce i-am văzut ecranizarea, nu înainte. La început citeam gândindu-mă numai la secvenţele din film, dar cum au început să fie deosebiri din ce în ce mai evidente, am devenit curioasă în legătură cu ce urmează să se întâmple şi aşa mai departe, cum e normal la o carte interesantă.

Ştiam în mare firul poveştii, dar asta nu a micşorat în vreun fel impactul asupra mea. Având în vedere că un personaj moare la începutul cărţii, pe parcurs apar numeroase idei despre a trăi fără regrete, despre a aprecia viaţa etc. Idei de genul apar în o mulţime de cărţi, de filme, de reclame, dar aici a fost diferit. Aici nu te îndeamnă nimeni să te duci repede să faci bungee jumping sau să fugi în lume, nu că ar fi ceva rău; dar mai mult îţi arată că trebuie să apreciezi şi să te bucuri de simplul fapt că poţi lua în braţe persoana pe care o iubeşti.

Mă bucur că în sfârşit am citit cartea (văzusem filmul cam acum un an), îi mulţumesc celui care mi-a cumparat-o 🙂

Posted in books, my stuff | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Crăciun.

Posted by Axel pe 26.12.2009

Întrebarea de sezon: ce ai primit de Crăciun?

Well, nu am primit toate lucrurile pe care le voiam, material vorbind, ştiam oricum că părinţii nu au cum să-mi cumpere acum. Dar nici nu îmi pasă de asta. Am primit tot ce mi-am dorit din toate celelalte puncte de vedere, am petrecut o zi drăguţă, am fost lângă cine am vrut etc.,  şi asta contează cel mai mult.

Posted in my stuff, today's song | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Simplu.

Posted by Axel pe 23.12.2009

Câteodată mi se pare că lucrurile sunt aşa complicate pentru mine, în diferite părţi din viaţa mea. Dar doar mi se pare. Am atâtea situaţii muuult mai complicate în jur, încât de multe ori astea mă fac să realizez că eu doar mă complic singură când mă apucă.

Aşa că pentru mine lucrurile sunt de fapt simple. Şi aici simplu nu înseamnă banal. Simplu nu înseamnă nici că totul e mereu grozav sau, cum s-ar spune, roz. Anyway, sunt simple pentru că pot să fac ceea ce simt şi pentru că pot să mă şi bucur de asta. E simplu pentru că e o poveste, nu o telenovelă! Sunt fericită că e aşa, chiar sunt. E mult mai frumos să trăieşti lucrurile astea speciale, în loc să fii nevoit să tot lupţi pentru ele; dar să nu uiţi să le apreciezi.

Mai complicat devine când sunt prinsă la mijloc într-o situaţie, dar asta e, mereu trebuie să faci alegeri. Poate că pare greu, dar în funcţie de priorităţi, de ceea ce îţi doreşti, găseşti o variantă.

Posted in diverse, my stuff | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Dirty Dancing.

Posted by Axel pe 16.12.2009

Posted in today's song | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Drama.

Posted by Axel pe 13.12.2009

De unde nevoia asta de dramă a oamenilor? De victimizare, de a transforma totul într-o super telenovelă, de „hai să ne certăm ca să avem de ce să ne împăcăm”. Recunosc, şi eu când am chef câteodată pur şi simplu să mă cert, pot să găsesc orice motiv prostesc. Dar tocmai pentru că e un motiv prostesc, e şi o ceartă prostească, aşa că nu e ceva serios care să te afecteze întradevăr.

Poate că uneori e nevoie de puţină dramă pe care ţi-o creezi singur numai pentru a-ţi aduce aminte că lucrurile simple şi a avea cât de cât un echilibru în jur te fac fericit, nu agitaţia asta complet fără rost.

Posted in diverse | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Eyes.

Posted by Axel pe 05.12.2009

Ochii chiar reflectă sufletul fiecăruia ?

„All that I am
All that I ever was
Is here in your perfect eyes
They’re all I can see”

Ştiam că ochii sunt importanţi, dar în ultimul timp mi s-a dovedit că sunt foarte importanţi. De exemplu, o prietenă mi-a enumerat tot felul de calităţi ale unui tip, câte lucruri au în comun, cât pot să vorbească, dar că totuşi simte că ceva nu-i convine… Nu-i plac ochii lui. I se par neclari, confuzi, nu îi trezesc nici o emoţie. Aşadar, dacă ochii lui nu îi transmit nimic, cum se poate îndrăgosti de el?
Am tot auzit oamenii din jur spunând – uneori ca primă impresie – despre o persoană „Are o privire ciudată”, „E o căldură în ochii lui/ei” etc., dar exemplul de mai sus m-a determinat să mă gândesc mai mult la toată treaba asta. E nevoie numai de o privire ca să te simţi conectat cu o persoană? Majoritatea sigur ar răspunde repede că nu. Dar când comunicarea asta aparte e singurul lucru care lipseşte, iţi dai seama cât de importantă e şi că pot exista situaţii în care să fie de ajuns o privire.

Mie îmi place să mă uit în ochii oamenilor. Dacă simt că nu pot să mă uit în ochii cuiva,  atunci probabil e o prăpastie uriaşă între noi. Cred că ceea ce simt când ma uit în ochii unei persoane spune foarte multe despre legătura dintre noi. Sunt oameni cu care mă conectez, sunt oameni la care ţin enorm şi se transmite asta chiar dacă în momentul respectiv mă cert cu vreunul dintre ei, sunt necunoscuţii cu care te înţelegi dintr-o privire când se mai întâmplă vreo ciudăţenie în metrou, autobuz etc., sunt oameni care, să zicem, nu îmi plac şi se simte o anumită răceală în priviri din partea mea, sunt tot felul de oameni şi de situaţii.

Posted in diverse | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Some days.

Posted by Axel pe 29.11.2009

Sunt zile în care parcă mă trezesc cu faţa la cearceaf. Sunt recalcitrantă, nu-mi convine nimic, n-am chef de nimic. Ajung să mă cert cu lumea, sau cel puţin să par tare sictirită când vorbesc. De obicei mi se întâmplă când sunt obosită, când am dormit tare prost etc.
Well, să zicem că măcar sunt conştientă de asta şi încerc să mă calmez, să-mi revin cât mai repede; fac tot ce pot ca să-mi readuc zâmbetul şi entuziasmul. Pentru că oricum îmi revin pe parcursul zilei, dar e o mică perioadă în care chiar nu pot să mă controlez, în care chiar sunt o nesuferită.
Azi a fost una din zilele alea. Dar.. o seară cu prietenii şi a trecut. 🙂

Posted in my stuff | Etichetat: , , , | Leave a Comment »