Axeeel :)

Oamenii neîndrăgostiți despre dragoste.

Posted by Axel pe 17.04.2010

Sunt atâtea persoane în jurul meu, prietene, cunoștiințe, care vorbesc despre cum o să se comporte într-o relație. Cum o să facă aia, cum n-o să facă ailaltă, cum cu siguranță o să fie așa și pe dincolo. Da, și chiar credeți că o să respectați ceva din ce spuneți?

Nu cred că poți vorbi despre cum o să te porți tu ca om îndrăgostit, când nu ai iubit o persoană de sex opus până acum. Toate părerile astea sunt mai mult degeaba. Când iubești cu adevărat, faci ce simți, nu stai să te mai gândești la ce spuneai înainte „vai, eu nu o să vorbesc niciodată cu alinturi din-astea”, „eu nu o să îl las să-mi ocupe prea mult timp”, „mie nu-mi place să mă simt constrânsă, nu o să renunț la nimic” etc.

Nu poți să delimitezi cât de mult o să te implici într-o relație, cât timp îi aloci, cum locuiți, cum vă vedeți și așa mai departe. Pentru că atunci nu mai e dragoste, e pur și simplu o convenție între două persoane. Unii spun despre căsătorie că ar fi o instituție în care ai niște reguli și trebuie să îndeplinești anumite chestii. Dar mai degrabă ceea ce am descris eu mai sus, relația în care îți stabilești limite, este o instituție cu reguli.

Într-o perioadă și eu spuneam că nu am să mă căsătoresc. Și asta pentru că părinții mei nu s-au înțeles și au divorțat. Dar normal că părerea mi s-a schimbat. Acum asociez căsătoria cu conceptul de familie. Să avem același nume, să avem copii într-un anumit context de familie. Nunta nu implică neapărat un camion de bani, mers la biserică neapărat. Fiecare poate sărbători în felul lui după ce semnează la primărie.

Dacă nu te căsătorești nu înseamnă că relația ta nu o să se ducă naibii.

Le spun acestor persoane „o să vezi când o să iubești cu adevărat”. Atunci o să cunoască cum e să ai o conexiune cu un om, să simți anumite lucruri speciale, pe care să nu poți să le exprimi foarte bine. Normal că trebuie să ai grijă de relație, să comunici cât mai mult, nu e de ajuns dragostea adevărată ca lucrurile să meargă fără nici un pic de interes din partea celor implicați.

Chiar dacă se iubesc, oamenii pot ajunge să se despartă. Dar și atunci, conexiunea lor se păstrează. Se vede că se uită la fel unul la altul, știu că o să se iubească mereu, orice ar fi. Da, dragostea eternă există, numai că oamenii o iau ca un eșec atunci când persoanele respective nu mai sunt împreună. Dar sentimentele nu se anulează, doar relația în societate.

Oricum, cred că să ai o viață cu cineva nu înseamnă „aoleu, tre să renunț la orice nu îi convine lui”. Ideea e să vă construiți o viață împreună, să vă combinați dorințele, să ajungeți la un punct comun. Pe scurt, să le faceți pe toate.
Asta e valabil în cazul oamenilor normali și în cazul în care sunt întradevăr ei înșiși, nu dacă se comportă în relație după niște reguli. Nu o să te poți comporta toată viața după niște reguli.

Așadar, nu are rost să îți faci planuri despre cum o să fii într-o relație bazată pe dragoste dacă nu ai iubit până acum.

Anunțuri

Posted in diverse | Etichetat: , , | 2 Comments »

Short.

Posted by Axel pe 15.04.2010

„I love when you smile everytime I appear.”

Posted in my stuff | Etichetat: , | 2 Comments »

We like Katie.

Posted by Axel pe 01.04.2010

Posted in today's song | Etichetat: , , | 2 Comments »

About dancing II

Posted by Axel pe 31.03.2010

Am scris acum vreo juma de an despre cum dansul ajunsese să fie o parte foarte importantă din viața mea. Adică dansul „organizat”, cursurile etc. Daaar nu m-am mai dus, din diferite motive, mi s-a schimbat programul, au apărut alte lucruri și așa mai departe. Și nici nu am mai trecut prin locul acela de atunci.
Până în seara asta, când se dădea iar examen, și cum prietena mea cea mai bună încă se duce, m-a rugat să o susțin. M-am dus și a fost destul de ciudat. Erau o grămadă de persoane noi, era diferit. De data asta, eu chiar eram complet pe lângă tot ce era acolo. A fost o perioadă când făceam parte cu adevărat din tot ce se întâmplă acolo, dar acum am simțit exact opusul.
Simțeam că locul meu nu e acolo.

Posted in my stuff | Etichetat: , | Leave a Comment »

Doi pe 2.

Posted by Axel pe 03.03.2010

Azi a fost soare, a fost o adevărată zi de primăvară, sau cel puțin după-amiaza. Iar mie îmi place la nebunie să fie soare, am mai zis, e o cu totul altă atmosferă. Așa că azi, pentru aniversarea noastră de doi ani, iubitul meu a venit și mi-a spus „Uite ce ți-am adus de ziua noastră: soare!”
Și am inaugurat și metoda noastră preferată de a lenevi afară, picnicul!

„Looks like we made it
Look how far we’ve come my baby.”

Posted in my stuff | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

1 Martie.

Posted by Axel pe 01.03.2010

În spiritul zilei de 1 Martie, care se anunta acum ceva vreme de 18 grade, m-am încălțat prima oară cu teneșii pe anul ăsta.
I missed them 😀 După ce am purtat atâta timp ghete… deja mă gândesc când o să inaugurez pe anul ăsta sandalele.

Posted in my stuff | Etichetat: , , | 5 Comments »

Wonderful.

Posted by Axel pe 22.02.2010

Melodia care a rămas după ziua ploioasă, dar relaxantă de duminică pe care am petrecut-o împreună cu Robert, în mare parte lenevind.

Posted in my stuff, today's song | Etichetat: , , , , , | 4 Comments »

Păreri de rău?

Posted by Axel pe 08.02.2010

Sunt unele momente de care nu îmi place să îmi aduc aminte, sunt acele perioade în care poate am fost tristă, poate oamenii m-au dezamăgit, poate mi s-a părut că nu fac nimic… oricum, ideea e că nu m-am simțit eu bine atunci. Cine ar vrea să își aducă aminte de asemenea perioade, când simțeai că-ți pică lumea-n cap? Dar se întâmplă, mai ales că eu sunt și genul de persoană care asociază oameni, locuri, momente, melodii etc., așa că nu e greu să ajung să mă gândesc la o chestie care pare să nu aibă vreo legătură cu ceva ce se întâmplă acum.

Iar ultima oară când mi-am amintit serios de o anumită perioadă cum am descris mai sus (de exemplu o perioadă de astă-vară), a fost de curând, acum câteva zile cred, și mi-am dat seama de unele lucruri pe care le știam deja. Oricât de căcat m-am simțit atunci, nu îmi pare rău că a fost așa. Nu îmi pare rău pentru nimic, dar nu în sensul că nu îmi pare rău că am rănit anumite persoane, ci în sensul că nu aș schimba nimic. Deoarece îmi place ziua de azi, iar orice schimbare a trecutului, ar schimba și ziua de azi.

Nu am fost niciodată genul de persoană care să tot repete cuvântul dacă legat de trecut. Nu are nici un rost. Și în perioadele alea de căcat venea un moment în care mă gândeam ce naiba se întâmplă și încercam cu pași mărunți să schimb situația, gândindu-mă numai că totul va fi bine. Și așa ajung lucrurile să fie bine și poate că vine partea mai grea, partea în care tre să faci lucrurile altfel, să nu mai faci greșelile care te-au adus în situația de căcat, să rămâi recunoscător pentru că lucrurile sunt bine, pentru că a venit și ziua aia în care poți să spui uite prin câte am trecut ca să ajung aici. Și cel mai important: a meritat.

P.S.: Da, folosesc prea des cuvintele căcat, cur și morți, în general.

Posted in diverse, my stuff | Etichetat: , , | 1 Comment »

Facebook.

Posted by Axel pe 30.01.2010

Mare nebunie cu Facebook! Site-ul a fost lansat de vreo şase ani, dar se pare că în ultimul timp toată lumea (de la noi de-aici din România) ori s-a mutat de pe hi5 pe Facebook, ori şi-a făcut pur si simplu cont.

Cred că Facebook, în-afara faptului că este tot o reţea de socializare, nu prea se compară cu vestitul hi5. E mai organizat şi e o super sursă de informare, un mod eficient de promovare al site-urilor, evenimentelor etc. Dar totuşi îţi este şi viaţa mult mai expusă, toată lumea poate să vadă care-s rudele tale, cu cine eşti într-o relaţie şi de când, la ce evenimente, concerte etc te duci. Mi s-a părut haios, să zic aşa, când am văzut cum un coleg îi ura „La mulţi ani” profului de desen pe Facebook.

Oricum, revenind la partea cu „mare nebunie”… am tot văzut reclame de la Vodafone, care-şi promovau abonamentul cu net pe mobil folosindu-se de „Poţi intra pe Facebook de oriunde!”. Să fie oamenii chiar aşa dependenţi de Facebook?

Posted in diverse | Etichetat: , , , | 3 Comments »

More than words.

Posted by Axel pe 26.01.2010

Posted in today's song | Etichetat: , , , | Leave a Comment »