Nu cred că poți vorbi despre cum o să te porți tu ca om îndrăgostit, când nu ai iubit o persoană de sex opus până acum. Toate părerile astea sunt mai mult degeaba. Când iubești cu adevărat, faci ce simți, nu stai să te mai gândești la ce spuneai înainte “vai, eu nu o să vorbesc niciodată cu alinturi din-astea”, “eu nu o să îl las să-mi ocupe prea mult timp”, “mie nu-mi place să mă simt constrânsă, nu o să renunț la nimic” etc.

Nu poți să delimitezi cât de mult o să te implici într-o relație, cât timp îi aloci, cum locuiți, cum vă vedeți și așa mai departe. Pentru că atunci nu mai e dragoste, e pur și simplu o convenție între două persoane. Unii spun despre căsătorie că ar fi o instituție în care ai niște reguli și trebuie să îndeplinești anumite chestii. Dar mai degrabă ceea ce am descris eu mai sus, relația în care îți stabilești limite, este o instituție cu reguli.

Într-o perioadă și eu spuneam că nu am să mă căsătoresc. Și asta pentru că părinții mei nu s-au înțeles și au divorțat. Dar normal că părerea mi s-a schimbat. Acum asociez căsătoria cu conceptul de familie. Să avem același nume, să avem copii într-un anumit context de familie. Nunta nu implică neapărat un camion de bani, mers la biserică neapărat. Fiecare poate sărbători în felul lui după ce semnează la primărie.

Dacă nu te căsătorești nu înseamnă că relația ta nu o să se ducă naibii.

Le spun acestor persoane “o să vezi când o să iubești cu adevărat”. Atunci o să cunoască cum e să ai o conexiune cu un om, să simți anumite lucruri speciale, pe care să nu poți să le exprimi foarte bine. Normal că trebuie să ai grijă de relație, să comunici cât mai mult, nu e de ajuns dragostea adevărată ca lucrurile să meargă fără nici un pic de interes din partea celor implicați.

Chiar dacă se iubesc, oamenii pot ajunge să se despartă. Dar și atunci, conexiunea lor se păstrează. Se vede că se uită la fel unul la altul, știu că o să se iubească mereu, orice ar fi. Da, dragostea eternă există, numai că oamenii o iau ca un eșec atunci când persoanele respective nu mai sunt împreună. Dar sentimentele nu se anulează, doar relația în societate.

Oricum, cred că să ai o viață cu cineva nu înseamnă “aoleu, tre să renunț la orice nu îi convine lui”. Ideea e să vă construiți o viață împreună, să vă combinați dorințele, să ajungeți la un punct comun. Pe scurt, să le faceți pe toate.
Asta e valabil în cazul oamenilor normali și în cazul în care sunt întradevăr ei înșiși, nu dacă se comportă în relație după niște reguli. Nu o să te poți comporta toată viața după niște reguli.

Așadar, nu are rost să îți faci planuri despre cum o să fii într-o relație bazată pe dragoste dacă nu ai iubit până acum.

“Looks like we made it
Look how far we’ve come my baby.”

Iar ultima oară când mi-am amintit serios de o anumită perioadă cum am descris mai sus (de exemplu o perioadă de astă-vară), a fost de curând, acum câteva zile cred, și mi-am dat seama de unele lucruri pe care le știam deja. Oricât de căcat m-am simțit atunci, nu îmi pare rău că a fost așa. Nu îmi pare rău pentru nimic, dar nu în sensul că nu îmi pare rău că am rănit anumite persoane, ci în sensul că nu aș schimba nimic. Deoarece îmi place ziua de azi, iar orice schimbare a trecutului, ar schimba și ziua de azi.

Nu am fost niciodată genul de persoană care să tot repete cuvântul dacă legat de trecut. Nu are nici un rost. Și în perioadele alea de căcat venea un moment în care mă gândeam ce naiba se întâmplă și încercam cu pași mărunți să schimb situația, gândindu-mă numai că totul va fi bine. Și așa ajung lucrurile să fie bine și poate că vine partea mai grea, partea în care tre să faci lucrurile altfel, să nu mai faci greșelile care te-au adus în situația de căcat, să rămâi recunoscător pentru că lucrurile sunt bine, pentru că a venit și ziua aia în care poți să spui uite prin câte am trecut ca să ajung aici. Și cel mai important: a meritat.

P.S.: Da, folosesc prea des cuvintele căcat, cur și morți, în general.

Cred că Facebook, în-afara faptului că este tot o reţea de socializare, nu prea se compară cu vestitul hi5. E mai organizat şi e o super sursă de informare, un mod eficient de promovare al site-urilor, evenimentelor etc. Dar totuşi îţi este şi viaţa mult mai expusă, toată lumea poate să vadă care-s rudele tale, cu cine eşti într-o relaţie şi de când, la ce evenimente, concerte etc te duci. Mi s-a părut haios, să zic aşa, când am văzut cum un coleg îi ura “La mulţi ani” profului de desen pe Facebook.

Oricum, revenind la partea cu “mare nebunie”… am tot văzut reclame de la Vodafone, care-şi promovau abonamentul cu net pe mobil folosindu-se de “Poţi intra pe Facebook de oriunde!”. Să fie oamenii chiar aşa dependenţi de Facebook?